REVANSA DISCRETILOR - 02 Sep 2009 - articol aparut in "Academia Catavencu" sub semnatura Domnului Ioan T. Morar

In ultimii ani am avut de-a face, in peisajul plasticii romanesti, cu un fel de revenire a unor artisti uitati sau marginalizati (chiar automarginalizati!) pina-n '89 si, dintr-o inertie, nerecuperati imediat dupa acest an. Sint artisti care, desi nu au facut gaura in cer, desi nu au impus directii, desi nu au protestat fatis fata de arta angajata, au un loc binemeritat in rindul breslei lor. Am scris cu placere despre astfel de cazuri, o fac si acum, in cazul lui Aurel Acasandrei, care acum ar fi implinit 70 de ani, dar s-a stins, izolat si discret, in 2007. Am vazut o retrospectiva (si astfel am aflat de el!) in galeria de la subsolul Carturesti, apoi a mai fost o expozitie la Apollo, tot in Bucuresti, retrospective organizate de o mina de prieteni. Retras, in viata cotidiana, pe un post modest, de profesor la un cerc de desen, Aurel Acasandrei a desenat si a pictat ca si cum ar fi fost singur pe o insula, fara sa fie atent la mode si curente, incapatinindu-se sa-si radiografieze plastic propriile obsesii, sa-si coloreze nelinistile si angoasele.
Rezultatul e o opera bine inchegata, unitara, opera unui artist rafinat si solitar, cu febrilitatea asternuta bine in desene si picturi. La Caminul Artei e programata, de la 1 septembrie, o noua retrospectiva Aurel Acasandrei organizata, banuiesc, de acelasi grup de prieteni si admiratori. Merita sa vedeti revansa unui artist care a avut, in scurta postumitate de pina acum, expozitii mai vizibile decit in timpul vietii. Pentru ca e o revansa meritata.