sâmbătă, 26 septembrie 2009

REVANSA DISCRETILOR - 02 Sep 2009 - articol aparut in "Academia Catavencu" sub semnatura Domnului Ioan T. Morar

In ultimii ani am avut de-a face, in peisajul plasticii romanesti, cu un fel de revenire a unor artisti uitati sau marginalizati (chiar automarginalizati!) pina-n '89 si, dintr-o inertie, nerecuperati imediat dupa acest an. Sint artisti care, desi nu au facut gaura in cer, desi nu au impus directii, desi nu au protestat fatis fata de arta angajata, au un loc binemeritat in rindul breslei lor. Am scris cu placere despre astfel de cazuri, o fac si acum, in cazul lui Aurel Acasandrei, care acum ar fi implinit 70 de ani, dar s-a stins, izolat si discret, in 2007. Am vazut o retrospectiva (si astfel am aflat de el!) in galeria de la subsolul Carturesti, apoi a mai fost o expozitie la Apollo, tot in Bucuresti, retrospective organizate de o mina de prieteni. Retras, in viata cotidiana, pe un post modest, de profesor la un cerc de desen, Aurel Acasandrei a desenat si a pictat ca si cum ar fi fost singur pe o insula, fara sa fie atent la mode si curente, incapatinindu-se sa-si radiografieze plastic propriile obsesii, sa-si coloreze nelinistile si angoasele.
Rezultatul e o opera bine inchegata, unitara, opera unui artist rafinat si solitar, cu febrilitatea asternuta bine in desene si picturi. La Caminul Artei e programata, de la 1 septembrie, o noua retrospectiva Aurel Acasandrei organizata, banuiesc, de acelasi grup de prieteni si admiratori. Merita sa vedeti revansa unui artist care a avut, in scurta postumitate de pina acum, expozitii mai vizibile decit in timpul vietii. Pentru ca e o revansa meritata.

sâmbătă, 4 aprilie 2009

EXPOZITIE ACASANDREI LA LIBRARIA CARTURESTI



Domnul Octavian Barbosa, critic de arta, si Domnul Mihai Precup, curator al expozitiilor UAP


Domnul Bogdan Pantu, istoric de arta




Aurel Acasandrei intre utopie si parodie


Cine vede pentru prima oara ,,coloanele’’ din picturile lui Acasandrei ramane cu imaginea unor siluete filiforme, aproape abstracte, consecinta a erodarii materiei, amintind vag de solitudinea acelor personaje agresate parca de forte ostile pe care le-a creat Giacometti.

Cine vede pentru prima oara puzderia de desene pe care este consemnat de fiecare data, cu grija ,,coloana de acoperis’’ ramane cu imaginea reluarii monotone a unei scheme grafice careia autorul tinde sa-i epuizeze toate posibilitatile de expresie. Este vorba de prima impresie.

Acasandrei traieste intr-o lume cu problemele ei specifice. Constiinta lucida, el participa la framantarile acestei lumi si incearca sa-si puna intrebarile grave ale omului dintotdeauna.

Pentru multi, Aurel Acasandrei ramane un inadaptat si un marginal care s-a complacut intr-o viata de boem. Traind undeva in marginea lumii artistice bucurestene, indeplinind toata viata, e drept cu un nobil entuziasm, functia marunta de profesor intr-un cerc de arte plastice al copiilor, aflat la periferia unei societati care l-a ignorat si i-a oferit o pensie mizera la sfarsitul vietii, si chiar, locuind intr-o garsoniera confort III dintr-o margine de oras, fie el si Bucurestiul, artistul acesta marginal a vietuit artistic in chiar miezul lumii.

Are biografia unui noncoformist pentru care centrul si periferia sunt inconfortabile in egala masura dar trece prin viata cu un firesc care provoaca perplexitatea.

Pare sa fie mai putin semnificativ astazi ca o serie impresionanta de critici prestigiosi l-au privit cu toata seriozitatea si au lasat marturii scrise de-a lungul a peste trei decenii. Analize critice pertinente cu ocazia expozitiilor personale deschise de Acasandrei au facut, incepand din anii ’60, Eugen Schileru, Petru Comarnescu, Horia Horsia, Dan Grigorescu, Octavian Barbosa, Alexandra Titu sau Aurelia Mocanu.

Cu toate acestea, Acasandrei ramanea un izolat care-si castiga insa dreptul de a gandi liber si de a refuza orice compromis. Artistul isi va pune in permanenta intrebari fundamentale, nu doar cu substrat biografic ci, mai ales, in legatura cu arta sau cu credinta, despre om in general si despre locul lui ca artist in lumea in care a vietuit. Acasandrei isi traia conditia de inadaptat si marginal. Distantarea de societate ii permite sa mediteze in liniste asupra lumii sale. Si nu alege un stil pentru a-l mima. Mijloacele sale stilistice sunt adecvate, de fiecare data, gandurilor care l-au framantat. Pentru el pictura este o fatalitate iar formele sunt expresii ale unor experiente spirituale. Asa ni se dezvaluie din lucrarile pe care le-a lasat dar si din caietele de note sau din marturile celor apropiati.

Printre pictorii romani din vremea sa, Acasandrei se distinge tocmai prin universul sau unic care a dat nastere unui stil personal dar, in acelasi timp, greu de clasat. ,,Stilul, cel adevarat, - ne avertizeaza Andrei Plesu in , Meridiane, 1974 – este, mai intai, o experienta. El trebuie trait inainte de a fi propus publicului.’’

Marginalitatea lui Acasandrei tine doar de locul in societate sau de refuzul de a poseda alte bunuri materiale decat cele strict necesare. Nu a cautat functiile sau posturile imporante desi calitatea de sef de promotie, la absolvirea sectiei de pictura (clasa profesorului Ion Marsic) i-ar fi dat acest drept. Altfel spus, marginalitatea priveste omul in cadrul societatii sale. Nu este marginal in ceea ce priveste gandirea artistica. Permanent, dramele lumii in care a trait il invadeaza provocandu-i o tensiune lucida. S-a inconjurat de nelinistile acestei lumi incercand sa priveasca totul din miezul unui univers adeseori haotic dar si aici se intalneste cu singuratatea si izolarea. Acasandrei vrea sa ne dea de vazut ceea ce nu se vede. ,,Coloanele sale de acoperis’’, cand severe si impersonale, aflate in mijlocul unui spatiu abstract si ostil, cand dramatice si contorsionate, risipite intr-un spatiu mut, pot fi citite ca metafore autobiografice. Autoportretul din 2005, probabil ultimul, care si el poarta titlul invariabil "Coloana de acoperis",este realizat intr-o maniera figurativa moderna, cu o cromatica sumara si ne arata un personaj pitoresc, cu un suras detasat, tragand din pipa, cu o palarie de paiata pe care sunt trecute cateva litere cu intentii parodice la adresa unei civilizatii sufocata de publicitate. Se uita cu o stranie ironie la lume si la el insusi avand aerul satisfacut al unui posnas caruia farsa i-a reusit.



Nu numai formele dobandesc la Acasandrei o incarcatura metaforica, ci si culorile. Astfel, albul spatiului simbolizeaza uneori traditionala puritate, dupa cum, alteori, creeaza impresia unui univers ostil. Intr-o epoca intunecata din istoria noastra, opera lui sugereaza indraznet o cale, poate neasteptata dar in mod sigur poetica, de a se raporta la oamenii si la lumea din jur dar si la om si lume in general.



Uneori ai impresia ca lumea lui Acasandrei incepe prin a fi expresia rationala a unei perfecte ordini geometrice. Chiar si in lucrarile in ulei el proiecteaza spatii prin semne grafice severe dand nastere unui univers dominat de verticale si orizontale, de cercuri vazute in perspectiva, de arce si spirale trasate cu minutiozitatea unui om de stiinta. Dar, acolo unde noi vedem forme plastice abstracte, el vede esenta lumii, acolo unde noi vedem linii si puncte, el vede forme pline de continut, acolo unde noi vedem verticale si cercuri, el vede "coloana de acoperis", acolo unde noi vedem forme sever ordonate care apartin desenului proiectiv, el vede raportul dintre centru si periferie, dintre eul sau si marginile lumii.

Plecand de aici, pictura lui Acasandrei n-a incetat nici un moment sa fie cautare, universul sau plastic atat de concentrat metamorfozandu-se aproape imperceptibil de la o lucrare la alta. Opera sa se incheaga ca un veritabil jurnal grafic, insotit de neasteptate comentarii scrise. Contradictiile aproape suprarealiste intre text si imagine dezvaluie gustul pentru paradox,si, nu de putine ori, fac intelesul tot mai obscur in loc sa-l limpezeasca.

Daca, la inceput, ofereau impresia unei armonii geometrice perfecte, mai tarziu lucrarile lui Acasandrei iti dezvaluie o lume aflata in pragul destramarii. Coloanele se prabusesc, albul imaculat al spatiului devine impur, totul se multiplica intr-o ploaie de linii si puncte asezate nervos.

Apoi, acolo unde noi vedem simple exercitii grafice bazate pe elemente de limbaj plastic, el vede toata deruta lumii, acolo unde noi vedem haosul el vede nelinistitele tensiuni ale universului in care traieste, acolo unde noi vedem o risipa de linii si uneori de culori intr-o aparenta dezordine, el vede cum pana si coloana ca ax al lumii este amenintata de fragilitatea efemerului, acolo unde noi vedem aschiile coloanei, el vede destine destramate care se curbeaza dureros devorate de spatiu si, poate, cateva pene de inger.

In mijlocul unui univers terifiant, coloanele lui Acasandrei iscodesc cu speranta inaltul cerului. Dar cand acestea se prabusesc perturband timpul si spatiul, ai impresia ca artistul scormoneste pamantul si cerul, lumea si memoria noastra.




Urmarind actuala retrospectiva, privirea noastra sovaie intre puritatea hieratica si lipsita de umbre a unor coloane, pe de o parte, si imaginea arborescenta, gata oricand sa se preschimbe cand in femeie, cand in instrument muzical, cand in cruce, cand in sperietoare, pe de alta parte. Avem de ales intre forma ireprosabila, aproape inumana, din care emana o demnitate ascetica a unor coloane filiforme pana la imaterialitate, si acele coloane care uneori se inconvoaie in rugaciune iar alteori se descompun in farame. Avem de ales intre un univers luminos, aproape metalic si inuman, care exclude umbra si un altul, complementar, indepartat de perfectiune dar apropiat de omenesc si care ingaduie umbra. Constant deasupra tuturor acestor constructii plastice plutesc aceleasi fragmentele ireale de arce monocrome sugerand acoperisul lumii.

In ansamblu, pictura sa este rodul unei experiente spirituale marcate de (contraste) violente: suisuri spre ideal si coborasuri in infern. De aceea, esti surprins sa vezi cum perfectiunea aproape neomeneasca poate sta atat de bine alaturi de o lume impura, amestec de tipat expresionist si de carnaval pitoresc in care un carusel se invarteste in nestire. Intr-o opera conceputa prin serii, pictorul urmareste explorarea in profunzime a doua lumi opuse. Acasandrei se zbate intre utopie si parodie. Acasandrei traieste drama de a nu fi reusit sa atinga sferele ideale. Va deveni un comentator amar, cinic, sarcastic dar plin de luciditate al intregii lumi. O lume care si-a iesit din tatani, in care totul a fost maculat si unde pana si crucile se indoaie ca un buchet de flori ofilite. Pana la sfarsit artistul caricaturizeaza un univers altadata pur si intangibil, acum perisabil si dezarticulat. Mijloacele sale plastice sumare, aproape elementare nu ne mai surprind pentru ca sunt adecvate ideii. Rafinata pictura in ulei a inceputurilor a fost inlocuita de serii nesfarsite de desene executate rapid, in regim de urgenta si cu o aparenta nepasare pentru soarta lor. Este aici fata ascunsa si intunecata a lumii paradisiace pe care o zarise la inceput dar si toata drama unui artist.


Bogdan Pantu


sâmbătă, 7 martie 2009

joi, 29 ianuarie 2009

Desene (II)




Desene (I)









"Coloana de acoperis" (I)



"Maternitate", Anii 1970

Perioada 1967-1970, (II)


Perioada 1967-1970, (I)





TEXTE CRITICE

"Pe Acasandrei il intereseaza sugerarea spatiului prin grafica personajelor care modifica mereu, structureaza mereu altfel impresia noastra spatiala, stabilind indicatii diferite de vizionare a imaginii. In culoare, Acasandrei cultiva gamele retinute, surdinizate, modulate cu rafinament. Contrastele de tenta si de ton sunt folosite cu masura, atat cat e necesar pentru a sugera distantele spatiale si diferentele de volum."
Eugen Schileru
Informatia, 11 septembrie 1967





"...original ca viziune si tehnica, folosind inaltul spatiului spre a proiecta blocuri vitalizate de liniile ritmate, figuri ce parca se desprind de sol, miscari de balet. O ritmica verticala predomina in viziunile sale, parca de coregraf al cosmosului..."
Petru Comarnescu
Informatia, 19 martie 1969





"Exercitiul desenului savarsit cu nerv, cu pasiune, pana la obsesie, i-a asigurat lui Aurel Acasandrei un alfabet de semne mirific, de-o rara cizelura, si severa ca aceea a cuneiformelor mesopotamiene. Randuite in ordinea unui ritm impecabil, cel al euritmiei, ele compun o pagina alba cu planuri mari imaculate, o scriitura clara, purtatoare de polisemice mesaje din care descifrezi cugetul limpede integrand spatiile. Pe temeiul acestei scriituri, investite, intr-o dezvoltare fireasca, cu picturalitate, Acasandrei creeaza ample compozitii de sevalet, metafore care, fara a escamonta o constiinta dramatica a existentei, idealizeaza, insetat de frumusete, viata. Ne aducem aminte cu satisfactie ca in 1967 Eugen Schileru inregistra gamele cromatice retinute, surdinizate, modulate cu rafinament, utilizate de artist spre a sugera spatiul intr-o mobilitate continua care modifica mereu insasi impresia noastra spatiala; sau ca doi ani mai tarziu, Petru Comarnescu remarca ritmica verticala a viziunilor lui Acasandrei, acest coregraf al cosmosului - cum il definea reputatul critic de arta - cantaret al sentimentelor marete, al frumusetilor naturii, al dragostei pure...
Dupa 10 ani, lucrarile de astazi - desene si picturi - confirmand aprecierile de odinioara, intaresc increderea in demersul artistului. Acasandrei decantand cu un spor de autoritate, aceiasi paleta, imprima alburilor si subtilelor sale griuri, in repartizarea tentelor rupte in functie de planurile mari, geometrice, care se intretaie structurand astfel compozitia, o subtila vibratie de esenta muzicala. Compozitiile se organizeaza, de cele mai multe ori, in jurul unor spatii albe, de o rara puritate, iar in campul lor, adesea, artistul simte necesitatea interventiei unor accente de tente pure - galben, sau rosu, sau albastru - intr-o configurare libera, parca organica, vitalizand "cantecul" surdinizat al singularei sale scriituri, scriitura unei constiinte curate si limpezi. Polisemica, ea poate fi citita in sensul titlurilor pe care artistul le da compozitiilor, elementele componente si relatiile dintre ele, stabilite de artist in procesul creatiei, sugerand interpretari metaforice cu sarcini poetice la care participa privitorul insusi. Altfel, s-ar putea spune ca artistul, dand la o parte zabranice transparente ne indreapta atentia spre taramuri de vis care nu sunt decat propriile noastre taramuri, unde sub soare marea intalneste pamantul si unde, prin graiul simbolurilor -masa, vioara, painea- pictorul isi compune elegiile si imnurile. O ordine clasica a firii este modelul real al acestei idealizari patrunse de cel mai autentic lirism lucid, idealizare intemeiata pe increderea in viata si in frumusetea omului."
Horia Horsia
Bucuresti 1978 aprilie 19
(comentariu la o expozitie personala)



"...Ansamblul se alcatuieste, prin urmare, din diversitatea de ipostazieri in imagine a metaforei care ne poate trimite, prin asociere, la alti tropi, sa amintim de pilda boltile de liniste dintr-o poezie a lui Lucian Blaga, strabatute de zborul pasarii. Citim in travaliul si in mesajul artistului preocuparea intuitiva a similitudinii in lucruri neasemanatoare pe care Aristotel o cerea unei izbutite metafore."
Horia Horsia
Jurnalul galeriilor ARTA
Nr. 5-6 / 1982



"Mai mult decat simple exercitii de gramatica a vizualului, lucrarile lui contineau o aspiratie de reconstructie a spatiului in functie de doua elemente fundamentale: VERTICALA SI CURBA....Aceste doua elemente se intalneau mereu, construind o arhitectura clara.
"...Lucrarile dezvaluiau nazuinta de a redescoperi ORDINEA launtrica, geometrica a lucrurilor. Aurel Acasandrei a dobandit un simt mai sigur al simplificarii, expresia lui e mai lapidara si nu-i ramane, cred, decat sa cantareasca, la fel de atent FORMELE REDUSE LA ESENTA de a se adresa drept si convingator privirii."
Dan Grigorescu
1982 - 'Adevarurile poeziei"



"Aurel Acasandrei aduce prin lucrarile sale de pictura marturia unor pasiuni a ritmului si a proportiilor evidenta in toate panzele sale, iernatice prin cromatica sugerand o muzica incremenita si dincolo de ea, linistea din care se nasc si in care MOR SUNETELE SUBLIMATE IN LUMINA. Desprinsa de temele sale traditionale, pictura devine metoda de investigare a spatiului interior, apropiindu-se in planul metaforei de POEZIE."
Revista Arhitectura
1986-1987




"Fascinat de spatiu Acasandrei nu-l restituie cu mijloace traditinale ci cu distorsiuni si extensii, am spune, non-euclidiene.
Imaginile lui se alcatuiesc din rezonante, vibratii de tonuri luminoase si reci dar cu "ape" de borangic si din trasee de "geometrie secreta" functie a unei axe principale, niciodata CENTRATE, ci alimentand aproximarea unei stari intuitive si NELIMITAREA FATA DE FEREASTRA PANZEI."
Jurnalul galeriilor ARTA, nr. 11
1990



"Chiar daca Aurel Acasandrei isi marturiseste sorgintea inspiratiei undeva in zonele cele mai adanci ale folclorului, lucrarile sale par a veni de si mai departe, dintr-un spatiu initial in care folclorul insusi abia incepe sa inmugureasca.
Pictura lui Aurel Acasandrei este mai intai de ascultat si muzica indefinisabila a sferelor te invaluie si te poarta spre lumi nebanuite, adunate sub ACOPERISUL INFINIT ARCUIT. Ca singur reper: coloana, AXIS MUNDI, linia care imparte in teritorii niciodata egalabile BINELE SI RAUL, FRUMOSUL SI URATUL, VIATA SI MOARTEA. SI NU STII NICIODATA DACA VIATA ESTE PARTEA MAI MICA SAU CEA MARE, asa cum nu stii daca nu cumva VIATA ESTE MOARTE SI MOARTEA ADEVARATA VIATA.
Artist desavarsit, Aurel Acasandrei are o viziune exacta asupra rosturilor artei sale, ca forma esentializata a CREDINTEI SI SPERANTEI. Sa-i primim darul asa cum merita."
Gabriela Hurezean
Tineretul liber, 18 noiembrie 1990

"Coloana si acoperis", 1984