EXPOZITIE ACASANDREI LA LIBRARIA CARTURESTI

Domnul Octavian Barbosa, critic de arta, si Domnul Mihai Precup, curator al expozitiilor UAP

Domnul Bogdan Pantu, istoric de arta

Aurel Acasandrei intre utopie si parodie

Cine vede pentru prima oara ,,coloanele’’ din picturile lui Acasandrei ramane cu imaginea unor siluete filiforme, aproape abstracte, consecinta a erodarii materiei, amintind vag de solitudinea acelor personaje agresate parca de forte ostile pe care le-a creat Giacometti.

Cine vede pentru prima oara puzderia de desene pe care este consemnat de fiecare data, cu grija ,,coloana de acoperis’’ ramane cu imaginea reluarii monotone a unei scheme grafice careia autorul tinde sa-i epuizeze toate posibilitatile de expresie. Este vorba de prima impresie.

Acasandrei traieste intr-o lume cu problemele ei specifice. Constiinta lucida, el participa la framantarile acestei lumi si incearca sa-si puna intrebarile grave ale omului dintotdeauna.

Pentru multi, Aurel Acasandrei ramane un inadaptat si un marginal care s-a complacut intr-o viata de boem. Traind undeva in marginea lumii artistice bucurestene, indeplinind toata viata, e drept cu un nobil entuziasm, functia marunta de profesor intr-un cerc de arte plastice al copiilor, aflat la periferia unei societati care l-a ignorat si i-a oferit o pensie mizera la sfarsitul vietii, si chiar, locuind intr-o garsoniera confort III dintr-o margine de oras, fie el si Bucurestiul, artistul acesta marginal a vietuit artistic in chiar miezul lumii.

Are biografia unui noncoformist pentru care centrul si periferia sunt inconfortabile in egala masura dar trece prin viata cu un firesc care provoaca perplexitatea.

Pare sa fie mai putin semnificativ astazi ca o serie impresionanta de critici prestigiosi l-au privit cu toata seriozitatea si au lasat marturii scrise de-a lungul a peste trei decenii. Analize critice pertinente cu ocazia expozitiilor personale deschise de Acasandrei au facut, incepand din anii ’60, Eugen Schileru, Petru Comarnescu, Horia Horsia, Dan Grigorescu, Octavian Barbosa, Alexandra Titu sau Aurelia Mocanu.

Cu toate acestea, Acasandrei ramanea un izolat care-si castiga insa dreptul de a gandi liber si de a refuza orice compromis. Artistul isi va pune in permanenta intrebari fundamentale, nu doar cu substrat biografic ci, mai ales, in legatura cu arta sau cu credinta, despre om in general si despre locul lui ca artist in lumea in care a vietuit. Acasandrei isi traia conditia de inadaptat si marginal. Distantarea de societate ii permite sa mediteze in liniste asupra lumii sale. Si nu alege un stil pentru a-l mima. Mijloacele sale stilistice sunt adecvate, de fiecare data, gandurilor care l-au framantat. Pentru el pictura este o fatalitate iar formele sunt expresii ale unor experiente spirituale. Asa ni se dezvaluie din lucrarile pe care le-a lasat dar si din caietele de note sau din marturile celor apropiati.

Printre pictorii romani din vremea sa, Acasandrei se distinge tocmai prin universul sau unic care a dat nastere unui stil personal dar, in acelasi timp, greu de clasat. ,,Stilul, cel adevarat, - ne avertizeaza Andrei Plesu in , Meridiane, 1974 – este, mai intai, o experienta. El trebuie trait inainte de a fi propus publicului.’’

Marginalitatea lui Acasandrei tine doar de locul in societate sau de refuzul de a poseda alte bunuri materiale decat cele strict necesare. Nu a cautat functiile sau posturile imporante desi calitatea de sef de promotie, la absolvirea sectiei de pictura (clasa profesorului Ion Marsic) i-ar fi dat acest drept. Altfel spus, marginalitatea priveste omul in cadrul societatii sale. Nu este marginal in ceea ce priveste gandirea artistica. Permanent, dramele lumii in care a trait il invadeaza provocandu-i o tensiune lucida. S-a inconjurat de nelinistile acestei lumi incercand sa priveasca totul din miezul unui univers adeseori haotic dar si aici se intalneste cu singuratatea si izolarea. Acasandrei vrea sa ne dea de vazut ceea ce nu se vede. ,,Coloanele sale de acoperis’’, cand severe si impersonale, aflate in mijlocul unui spatiu abstract si ostil, cand dramatice si contorsionate, risipite intr-un spatiu mut, pot fi citite ca metafore autobiografice. Autoportretul din 2005, probabil ultimul, care si el poarta titlul invariabil "Coloana de acoperis",este realizat intr-o maniera figurativa moderna, cu o cromatica sumara si ne arata un personaj pitoresc, cu un suras detasat, tragand din pipa, cu o palarie de paiata pe care sunt trecute cateva litere cu intentii parodice la adresa unei civilizatii sufocata de publicitate. Se uita cu o stranie ironie la lume si la el insusi avand aerul satisfacut al unui posnas caruia farsa i-a reusit.



Nu numai formele dobandesc la Acasandrei o incarcatura metaforica, ci si culorile. Astfel, albul spatiului simbolizeaza uneori traditionala puritate, dupa cum, alteori, creeaza impresia unui univers ostil. Intr-o epoca intunecata din istoria noastra, opera lui sugereaza indraznet o cale, poate neasteptata dar in mod sigur poetica, de a se raporta la oamenii si la lumea din jur dar si la om si lume in general.



Uneori ai impresia ca lumea lui Acasandrei incepe prin a fi expresia rationala a unei perfecte ordini geometrice. Chiar si in lucrarile in ulei el proiecteaza spatii prin semne grafice severe dand nastere unui univers dominat de verticale si orizontale, de cercuri vazute in perspectiva, de arce si spirale trasate cu minutiozitatea unui om de stiinta. Dar, acolo unde noi vedem forme plastice abstracte, el vede esenta lumii, acolo unde noi vedem linii si puncte, el vede forme pline de continut, acolo unde noi vedem verticale si cercuri, el vede "coloana de acoperis", acolo unde noi vedem forme sever ordonate care apartin desenului proiectiv, el vede raportul dintre centru si periferie, dintre eul sau si marginile lumii.

Plecand de aici, pictura lui Acasandrei n-a incetat nici un moment sa fie cautare, universul sau plastic atat de concentrat metamorfozandu-se aproape imperceptibil de la o lucrare la alta. Opera sa se incheaga ca un veritabil jurnal grafic, insotit de neasteptate comentarii scrise. Contradictiile aproape suprarealiste intre text si imagine dezvaluie gustul pentru paradox,si, nu de putine ori, fac intelesul tot mai obscur in loc sa-l limpezeasca.

Daca, la inceput, ofereau impresia unei armonii geometrice perfecte, mai tarziu lucrarile lui Acasandrei iti dezvaluie o lume aflata in pragul destramarii. Coloanele se prabusesc, albul imaculat al spatiului devine impur, totul se multiplica intr-o ploaie de linii si puncte asezate nervos.

Apoi, acolo unde noi vedem simple exercitii grafice bazate pe elemente de limbaj plastic, el vede toata deruta lumii, acolo unde noi vedem haosul el vede nelinistitele tensiuni ale universului in care traieste, acolo unde noi vedem o risipa de linii si uneori de culori intr-o aparenta dezordine, el vede cum pana si coloana ca ax al lumii este amenintata de fragilitatea efemerului, acolo unde noi vedem aschiile coloanei, el vede destine destramate care se curbeaza dureros devorate de spatiu si, poate, cateva pene de inger.

In mijlocul unui univers terifiant, coloanele lui Acasandrei iscodesc cu speranta inaltul cerului. Dar cand acestea se prabusesc perturband timpul si spatiul, ai impresia ca artistul scormoneste pamantul si cerul, lumea si memoria noastra.




Urmarind actuala retrospectiva, privirea noastra sovaie intre puritatea hieratica si lipsita de umbre a unor coloane, pe de o parte, si imaginea arborescenta, gata oricand sa se preschimbe cand in femeie, cand in instrument muzical, cand in cruce, cand in sperietoare, pe de alta parte. Avem de ales intre forma ireprosabila, aproape inumana, din care emana o demnitate ascetica a unor coloane filiforme pana la imaterialitate, si acele coloane care uneori se inconvoaie in rugaciune iar alteori se descompun in farame. Avem de ales intre un univers luminos, aproape metalic si inuman, care exclude umbra si un altul, complementar, indepartat de perfectiune dar apropiat de omenesc si care ingaduie umbra. Constant deasupra tuturor acestor constructii plastice plutesc aceleasi fragmentele ireale de arce monocrome sugerand acoperisul lumii.

In ansamblu, pictura sa este rodul unei experiente spirituale marcate de (contraste) violente: suisuri spre ideal si coborasuri in infern. De aceea, esti surprins sa vezi cum perfectiunea aproape neomeneasca poate sta atat de bine alaturi de o lume impura, amestec de tipat expresionist si de carnaval pitoresc in care un carusel se invarteste in nestire. Intr-o opera conceputa prin serii, pictorul urmareste explorarea in profunzime a doua lumi opuse. Acasandrei se zbate intre utopie si parodie. Acasandrei traieste drama de a nu fi reusit sa atinga sferele ideale. Va deveni un comentator amar, cinic, sarcastic dar plin de luciditate al intregii lumi. O lume care si-a iesit din tatani, in care totul a fost maculat si unde pana si crucile se indoaie ca un buchet de flori ofilite. Pana la sfarsit artistul caricaturizeaza un univers altadata pur si intangibil, acum perisabil si dezarticulat. Mijloacele sale plastice sumare, aproape elementare nu ne mai surprind pentru ca sunt adecvate ideii. Rafinata pictura in ulei a inceputurilor a fost inlocuita de serii nesfarsite de desene executate rapid, in regim de urgenta si cu o aparenta nepasare pentru soarta lor. Este aici fata ascunsa si intunecata a lumii paradisiace pe care o zarise la inceput dar si toata drama unui artist.

Bogdan Pantu